Tabara de refugiati Tibetani

De dimineata tata a plecat la zburat. Noi ne-am trezit pe la 10, cred. Mergem la asezarea de refugiati tibetani. E la 7 km de Pokara si mersul pe jos pana acolo nu ne strica.

Luam pentru prima data un mic dejun mare, bogat si ieftin.: oua, paine prajita, gem, musli, iaurt, spanac, cartofi, cafea: 2,5$ (trekker,s brekfast).

Pornim la drum. 7km intr-o ora prin praful, soarele si claxoanele din Pokara isi spun cuvantul. Ne oprim la marginea orasului la o dugheana sa luam o coca-cola rece (la sticla). Nu am baut in 2 ani cata cola am baut de cand sunt in Nepal.

Ajungem la asezarea tibetana. Tashi Delek!! (buna ziua, adica) Oamenii arata altfel; sunt mai subtiri, mai tuciurii, cu ochi deschisi la culoare. Si hainele sunt diferite. Intram in incinta manastirii. Fara telefoane mobile, fara aparate foto, fara papuci, fara vorbe!! Calugarii canta deja. Sunt in jur de 30 de calugari pe fiecare parte a manastirii, asezati pe jos pe cate 3 randuri. Doi bat in tobe mari suspendate, alti 2 sufla intr-un horn mare (un fel de bucium). Mai e un  vestic inauntru. Sta cuminte pe o pernuta si priveste iar din cand in cand se face ca se uita la telefon si ii inregistreaza pe calugari. Un calugar mic il vede dar nu zice nimic.

Calugarii au intre 7 si 67 de ani, haine galbene si rosii, papuci de casa Nike, ceasuri moderne si aparate foto cu zoom pe care le folosesc. Aia mai mici se mai hlizesc intre ei, unii se scobesc in nas, altii in fund; sunt si ei oameni, se pare, nu fapturi care se hranesc cu aer si boabe de orez.

Stam cam o ora si cascam gura la ei. Filmam si noi pe ascuns.

Iesim in curte dupa slujba. Se deschide un magazin de suveniruri pe care scrie frumos ca ne invita sa cheltuim ceva bani la ei si ca ne multumesc pentru asta. Ii iau o bratara lui Calin si un ou de chihlimbar pentru mine. Fac cateva poze pitoresti si intreb unde ne indeamna sa mancam. Mai jos pe dreapta. Restaurantul e o dugheana cu 2 mese. 

Ne indruma un localnic de vreo 65 de ani. Ne spune ca e refugiat aici din 1962, de cand era copil. (Mi se pare cumplit sa-ti petreci intreaga viata in acest loc). Spune ca fata lui e in India la studii, ca are si ea aparat dentar ca al meu si ca al ei a costat 400$; al meu cat a fost? Nu a mai vazut turisti din Romania. Venim din India? I se pare ciudat ca am venit in Nepal special pentru Nepal.

 Bucatareasa ne aduce mancarea: taitei cu carne si supa de taitei, buni si ieftini (doua portii 1,5$).

Tibetanul spune ca ne tocmeste taxi inapoi in oras cu 3$. Altfel, pretul e cam 6-7$. Sa ne terminam masa si sa-l vizitam in magazinul de langa. E magazinul lui  dar nu prea intra nimeni ca toti se opresc in manastire. Mancam si intram la el. Aceleasi margele, cutite, cercei...aceleasi de peste tot dar mult mai scumpe. Parca n-as vrea nimic dar parca as vrea sa-i fac o vanzare. Pepec vede o amuleta care alunga spiritele rele. Ne invartim pe acolo si ii spunem ca nu vrem nimic, ca amuleta e prea scumpa. Dati-mi cat vreti pe ea ca nu am avut nici o vanzare azi. Ma napadeste un sentiment de mila si vina in acelasi timp. Ii dam 10$, mai mult decat face, ne urcam in taxi si plecam. Pe drum imi dau lacrimile si imi dau seama cat de norocoasa sunt pentru tot ce am: casa, slujba, familie, haine, caldura, mancare, pat.

Dance me till the end of life...

O petrecere reusita, cu muzica buna si oameni veseli  pusi pe dans